Poate cumva o geantă să îți schimbe viața?

Câteodată mă gândesc la scene din filme, unde cadrele se opresc la contactul privirei vreunei fashioniste cu o geantă superbă și fără doar și poate scumpă. Cum timpul pare că îngheaţă, sclipirea din ochi se întețește, toată secvența respectivă e concentrată pe acest moment breath-taking. Dar oare chiar așa să fie? Poate vreodată o geantă să schimbe viața cuiva? Poate să facă pe cineva mai fericit?

Răspunsul la această întrebare este evident ... Nu. O geantă nu poate să vindece cancerul, nu aduce pacea mondială, nu poate să te facă mai înaltă, mai slabă sau fără celulită. Nu îți poate alina durerea unei relații eșuate și nici nu te eliberează de stresul cauzat de serviciu. O geantă nu îți poate da un sfat sau o mână de ajutor într-o situație fără scăpare, nu te poate ajuta în nopțile când ai insomnie, nici să te facă să te simți sățioasă când iți e foame... Mai pe scurt, o geantă pare a fi imposibil să te aline din punct de vedere emoțional pe un termen lung, nu are puteri miraculoase să îți schimbe radical înfățișarea. Sigur, emoția și bucuria atunci când o achiziționezi te hrănește spiritual pentru moment, simți o fericire fadă, perisabilă, care, din păcate pălește iremediabil în timp.

Dar totuși, te face fericită. Pentru acel moment. Momentul. Nu contează pentru cât timp, dar reușește să îți răpească un zâmbet și poate o privire de satisfacție. Bineînțeles, nu e aceași fericire ca atunci când auzi întâmplător melodia preferată din anii adolescenței, sau când primești un buchet de flori roz pal fără nici un motiv sau atunci când... Ei bine, genul ăsta de evenimente. Dar, o geantă nouă poate să te facă fericită, dar nu poate să îți schimbe viața. Asta clar. Însă, câteodată, odată cu achiziționarea unei noi genți, simți un val de emoție mai mult sau mai puțin asemănător cu al unui flirt inocent. Cred că o geantă nouă poate fi echivalentul unui semn (unui telefon, mesaj) din partea unei noi cuceriri. Da, chiar cred! Probabil noutatea în sine poate fi catalogată drept un stimulent emoțional , ce încurajează bucuria. Desigur, bucuria aia de moment. Scurtă și savuroasă.

Însă, pentru mulți, achiziționarea unei genți nu are scopul trăirii unui scurt moment de fericire, ci mai degrabă de vanitate. Mulți consideră o geantă mult mai importantă decât unele dintre momentele, care chiar dacă pot părea clișee, pot garantat răpi un zâmbet de pe fața cuiva. Unii etichetează faptul de a avea o anumită geantă ca un simbol garantat a unui anume statut social, un semn de bunăstare, de succes, reliefând apartenența unui anume trib stilistic. Din păcate, cei care caută un astfel de motiv atunci când achiziționează o geantă pot cădea foarte ușor în sfera kitsch-ului, căci majoritatea celor care vânează cu disperare o geantă ”de fițe”, ajung să cumpere fake-uri ieftine, țipătoare, vulgare. Dacă ești îmbrăcată cu o rochie mini, cu un decolteu mai mult decât generos, strâmtă până la stadiul de disconfort, cumpărată din bazarul de vizavi, vândută de o tipă ce îți garanta faptul că e ultima modă și că nepoata nașei verișorului ei a cumpărat una la fel și se comportă minunat pe trup; accesorizată cu bijuterii opulente și ieftine, neapărat din același set, cu niște cizme cheap de vară (Câh!), iar ... pe mâna atent întoarsă se află cochet așezată o gentă brun cu monograme LV, sigur te vom crede pe cuvânt când vei spune că ”Am luat-o din Italia, fată! De la cel mai șmecher magazin Viton!”. Sigur.

Acest exemplu nu e deloc aleatoriu, ci cât se poate de real. Am surprins tipa pe una din străzile din Brașov, povestind cu alte prietene, la fel de ”fashion” îmbrăcate. Trist. Știu.

Totuşi, geanta nu trebuie să fie nici subestimată, dar nici supraapreciată. O geantă poate salva o ţinută, la fel cum o poate distruge; poate întregi înfăţişarea unei persoane, rezultând ceva plăcut, sau din contră, poate rezulta în a părea vulgar sau ieftin. Până când unele vor conștientiza că o geantă nu poate schimba o viață, ci doar pot aduce un mic moment de satisfacție, va trebui să ne obișnuim ca zilnic să întâlnim forme de primitivism în îmbrăcăminte. L

Miu Miu, F/W 2010-2011

Ca orice colecţie propusă de Prada Miuccia pentru Miu Miu, totul se rezumă la două cuvinte: tinereţe şi feminitate, cum de altfel oricine îşi poate închipui auzind numele jucăuş de „Miu Miu”. Oricum, dacă colecţia ei de la Prada s-a bazat pe accentuarea bustului, emanând o anumită senzualitate şi încredere în sine, colecţia Miu Miu duce mai mult cu gândul la inocenţă. Romantismul e bineînţeles prezent, însă într-o tentă mult mai modernă. Silueta îngustă şi înaltă îndeamnă spre o abordare puţin mai androgină, punându-se accent pe picioare zvelte şi subţiri, definite de pantofi cu bot pătrat. Hainele, deşi par puţin rigide, sunt „îndulcite” de detalii jucăuşe – funde, flori metalice aplicate; unele piese sunt accentuate de tocmai această rigiditate, gen gulerele colorate. Elementele romantice au fost blana aplicată pe fuste, reţeaua de dantelă pe rochii, creând un efect subtil, dar elegant. Abundenţa rozetelor metalice argintii de pe rochii şi paltoane au evidenţiat influenţa lui Mary Quant asupra colecţiei. Şi bineînţeles nu ar fi un show Miu Miu fără puţină atitudine provocatoare, dar inocentă, iar detalii precum decupajele de sub bust, ce evidenţiau pielea, rochiile destul de scurte au sporit efectul plastic prin alăturarea alegorică cu materiale rigide. Culoarea predominantă a colecţiei este negru, cu câteva intercalaţii de culori nude, sau unele tari gen oranj şi violet. Pantofii şi genţile au fost bineînţeles un succes prin forma lor estetică deosebită, având bineînţeles influenţe Prada evidente.

Prada Winter/Fall Ad Campaign 2010/2011

Jacobs, Marc Jacobs ♥

Sezon după sezon, se pare că doar Marc Jacobs reuşeşte să prezică ceea ce vor femeile cu adevărat şi ce vor purta. Lucrând din 1993 pentru Louis Vuitton ca director de creaţie, Jacobs a dus eleganţa la cu totul alt nivel, reuşind să îmbine stilul clasic LV cu materiale noi, creând forme moderne, dorite de către toate femeile. Purtabil, uşor avangardist, cu inserţii preţioase - aşa s-ar descrie costumul creat de el pentru LV. Însă ceea ce l-a făcut cu adevărat consacrat la casa de modă pariziană a fost reinventarea genţii cu monogramă, prezentându-se sub diferite forme sau culori, chiar materiale în fiecare colecţie, reuşind să stabilească brandul casei de modă prin colaborări cu artişti ca Takashi Murakami şi Stephen Sprouse. Practic, geanta LV născută din ideile lui Marc Jacobs a devenit un must have pentru orice fashionistă. Chiar designer-ul însuşi a declarat că a fost uluit de reacţia unor adolescente din New York, ce îi strigau numele, asemenea unei vedete rock. Nu e de mirare că în 2009, Jacobs a fost pe locul 15 al topului „50 cei mai influenţi oameni gay din America”, realizat de revista Out.

Dependenţa dată de hainele lui Marc reiese nu doar din colecţiile lui de la LV, ci şi din colecţiile casei care îi poartă numele şi casei Marc by Marc Jacobs. Feminitatea şi prospeţimea pieselor le face cu siguranţă pe purtătoare să se simtă mai tinere. De altfel, colecţiile lui Jacobs ar putea fi catalogate drept mai degrabă adolescentine, decât bătrâneşti, mai purtabile, lejere, decât incomode sau avangardiste, mai degrabă jucăuşe, care te îndeamna la flirturi copilăreşti, decât sobre, cu alură de femme-fatale. Tocmai prospeţimea ce o debordă hainele create de Marc Jacobs le fac atât de râvnite de cliente din toată lumea, reuşind parcă să îmbine toate dorinţele şi aspiraţiile lor într-un costum.

Sincer, mereu mi-l imaginez amuzându-se teribil gândindu-se că, în ciuda orientării sale sexuale, milioane de femei îi sunt fidele stilului său şi îl iubesc cu disperare. La o adică, cine l-ar putea condamna? Jacobs este unul dintre designerii care înţeleg corpul femeii şi dorinţele ei: să pară mai slabă, să aibă talie, picioare mai lungi, umerii mai înguşti, şoldurile mai acoperite, sau din contra mai bine evidenţiate, să fie cochetă, provocatoare, fără sa apeleze la vulgaritate şi să nu arate ieftin. Şi designerul american ia în considerare toate aceste dorinţe, parcă ascultând cu atenţie fiecare rugă a femeii în faţa oglinzii. Asemenea unui Dumnezeu, Jacobs pare să ia în considerare toate problemele EI şi i le alină, aşezându-i pe trup veşminte felurite, în funcţie de fiecare.

Consider că Jacobs este unul dintre puţinii designeri care a reuşit să păstreze factorul purtabil în colecţiile sale, fără să pară învechit, comod sau plictisitor şi nu doar femeile îl îndrăgesc la extrem, dar şi bărbaţii apreciază hainele create pentru ei. Mai nou, casa Marc Jacobs are un sector Little Marc Jacobs cu haine speciale pentru copii, amuzante, purtabile şi practice.

Aşadar, designerul american întruchipează prin hainele sale îndeplinirea dorinţelor societăţii moderne ale secolului XXI, fără să neglijeze esteticul sau conceptualul.

Jean Paul Gaultier, backstage

Christian Dior, HC, Fall 2010

Natura – „este profesorul cel mai inspirat” a declarat John Galliano după prezentarea colecţiei de toamnă Christian Dior Haute – Couture, 2010. Colecţia, de departe una dintre cele mai reuşite ale designerului englez, a necesitat nu doar o muncă sârguincioasă pentru executarea ei, ci şi o cercetare amănunţită şi minuţioasă asupra florilor, căci, metaforic, întreaga colecţie pare o odă pentru feminitate, în care floarea – simbol destinat graţiei femeilor, are rol de laitmotiv. O parte din cercetările efectuate de Galliano s-au materializat în studierea florii reale, propriu – zise, ca de exemplu observarea luminii pe suprafaţa unei lalele papagal. Pentru cercetarea sursei sale de inspiraţie, designerul a mai apelat la materialele unor fotografi de floră profesionişti ca Irvin Penn şi Nick Knight. Iar datorită eficienţei lui Galliano, care şi-a făcut „temele” vizavi de cercetare, executarea pieselora fost impecabilă în culori precise, cu tehnici diverse şi delicate. Blănurile, penele, volanele dublate de complexitatea florilor au ajutat la definitivarea plasticităţii colecţiei. Deşi delicate în natură, Galliano a dat frâu liber imaginaţiei pentru a îngroşa silueta, a deforma unele contururi ca de exemplu paltonul ce pare a fi o narcisă uriaşă răsturnată ori rochia de tafta neagră cu panseluţe pictate manual. Toate piesele colecţiei au fost atent construite, paleta de culori fiind deloc restrânsă, iar degradeurile realizate având o precizie fotografică, ireală parcă. Catwalk-ul tradiţional a fost şi el însuşi supus transformării prin prisma laitmotivului general al colecţiei, şi s-a metamorfozat într-o grădină exotică. Machiajul a fost pe departe cuminte sau simplu, ci exuberant, pe măsura costumului, având o explozie de culori vii. Părul modelelor a fost atent „sculptate” de Orlando Pita sub forma unei lalele, pentru ca mai apoi să fie „împachetate” în conuri de celofan colorat creat de Stephen Jones, totul având un rezultat cât se poate de conceptual.
Show-ul de la Paris, realizat pentru Christian Dior, a stârnit fără doar şi poate o vâlvă intensă, realizând şi de această dată un statement specific lui Galliano.

Blugirl SS 2010

Colecţia Ready-to-Wear Blugirl by Bluemarine a Annei Molinari este, probabil, cea mai simpatică, cu o infuzie de tinereţe şi prospeţime muuuult dorită. De la primele costume, realizate în culori nude, dar din materiale foarte fluideşi delicate, se străbate o paletă cromatică deloc restrânsă, ajungându-se la brun şi ocru. Deşi sunt folosite şi culori pastelate destul de dulci, hainele nu dau deloc spre sfera kitsch-ului, fiind salvate de formă si materiale. Colecţia ajunge să atingă zone ale romantismului urban, fiind inspirată şi din savană şi safari, cu piese în tonuri de verde specific, dar şi culori neon gen oranj, având şi animal print-uri. Odată ce ajung la culori mai puternice ca verde crud, hot pink sau albastru cerneală, piesele vestimentare nu îşi pierd din voiciune, fiind o dovadă vie de eleganţă tinerească. Prezentarea ajunge la punctul culminant al veseliei, nu doar din punct de vedere emoţional, dar şi vestimentar, odată cu apariţia hainelor imprimate „I LOVE YOU” şi a celor imprimate sau construite cu... maci ♥! Nu doar mi se par cele mai vesele, dar şi cele mai conceptuale, bine realizate şi cele mai originale din colecţie. Texturile uşoare, vaporoase, combinate cu volane, materiale fluide, paiete, maci aplicaţi reuşesc să sporească diversitatea colecţiei, ce mi se pare a fi cel mai bun exemplu de colecţie prêt-à-porter al acestui sezon.
Pentru vizualizarea întregii colecţii: http://www.blugirl.it/

Sass & Bide

Pare incredibil cum unii designeri reuşesc să reinventeze nu doar siluete, dar şi combinaţii de culori. De exemplu, mulţi probabil ar fi considerat combinaţia negru-auriu una deja intrată în sfera obişnuitului, însă ce mulţi neglijează e faptul că uneori forma armonizează substanţa, aşadar nu doar culoarea contează, ci şi silueta costumului creat. În orice caz, în ciuda stereotipului creat cum că negru combinat cu auriu ar crea optic eleganţa absolută, consider că efectul obţinut este cel de sobrietate şi opulenţă. Duoul dinamic de la Sass&Bide, cele două prietene australiene, se pare că îmi împărtăşesc viziunea, reuşind să creeze încă o colecţie plină de rafinament subtil, utilizând o alegorie de materialităţi, ce texturează silueta, conferindu-i originalitate. Piesele vestimentare sunt pline de feminitate, un pic sobre totuşi, dar fluide şi cinetice, demonstrându-se încă o dată principiului eleganţei simplităţii.

Structural, costumul creat de Sass&Bide e menit să evidenţieze formele, să sublinieze feminitatea, fără să cadă în vulgaritate. Suprapunerile, decupajele, transparenţele sunt toate realizate cu minuţiozitate, dând costumului o sculpturalitate aparte. Alegoria de materiale de la dantelă, la blană până la piele şi broderie spartă compensează paleta restrânsă ce se rezumă doar la negru, auriu, culori nude şi alb.

Less is More

Fashion Statement by ~aerinvena on deviantART

Celebra vorbă aparţinând arhitectului german Ludwig Mies van der Rohe, pare a fi din ce în ce mai subapreciată şi tot mai rar utilizată în procesul creări imaginii cu ajutorul vestimentaţiei. Tot mai des, toţi cei care intră în contactul nostru vizual tind să aibe un singur scop : acela de a se evidenţia, fie într-un mod plăcut sau nu, pentru a se diferenţia oarecum de restul trecătorilor. Perfect normal, nu? Însă, când evidenţierea este accentuată de kitsch sau prost gust dus la extrem, efectul dorit este invers – imaginea persoanei devina una neplăcută. De cele mai multe ori, mulţi optează pentru construirea unei vestimentaţii opulente prin încărcarea cu accesorii, culoare sau textură. De altfel, mentalitatea românului este încă orientată spre un show off ofensiv, poate chiar imaginea supusă jocului de hazard este rezultatul peisajului urban „răzleţ”. Mulţi consideră că singurul mod de a ieşi în evidenţă este acela e a utiliza artificii vizuale, mai mult sau mai puţin consistente ca şi calitate.

Totuşi, spre crearea unei imagini plăcute, individul trebuie să aibe în vedere alegerea unui costum în funcţie de mai multe repere, ţinând cont şi de alegerea culorii, texturilor, imprimeurilor sau a accesorilor. De multe ori, deşi silueta creată este una graţioasă, dacă alăturarea unor materiale este greşită, întreaga imagine este alterată.

Crearea sau alegerea unui costum nu este ceva facil, dar nu trebuie realizat nici sporadic, ci, consider că, în primă instanţă, ochiul ar trebui să fie educat spre acceptarea plasticităţii vestimentare, pentru ca mai apoi să aibe uşurinţă pentru a alcătui propria imagine.

Despre Dries Van Noten...

Fan al ecletismului dus la extrem, designerul Dries Van Noten a impresionat lumea modei încă din anii 1990 cu creaţii minimaliste, dar excentrice în acelaşi timp, cariera sa culminându-se cu câştigarea premiului International Award of the Council of Fashion Designers of America. Provenind dintr-o familie de costumieri, gusturile şi personalitatea tânărului belgian au fost modelate plastic încă din sânul familiei. Şi nu doar creşterea într-un mediu propice dezvoltării unui intelect pentru crearea costumului l-au inspirat pe Van Noten, ci şi locurile exotice vizitate. Nu e de mirare că majoritatea creaţilor sale duc cu gândul la pieţele aglomerate din Asia, cu pâcle de culoare neobişnuite, siluete cât mai diverse aparţinând fie grotescului, fie orientalului. De altfel, trademarkul său sunt imprimeurile minuţioase, cu influenţe cât mai diverse, de la imprimeuri tradiţionale indiene, până la cele mai noi din colecţia Toamnă-Iarnă 2010-2011 fiind influenţate de motive etno maghiare şi româneşti. Mereu încercând să iese din tiparul tipologic al designerilor, Van Noten a refuzat publicitatea firmei sale, fiind una dintre puţine firme ce economisesc sume uriaşe de bani, ce le utilizează, mai bine, pentru crearea costumului propriu-zis. De altfel, şi modul de creare a unei colecţii este unul mai ciudat, designerul pornind de la imagini, poveşti, ţesând profilul unei femei, fie romantică, locuind într-un mediu urban, fashionistă sau nu. Probabil cea mai impresionantă colecţie a sa a fost cea aniversară, creata cu ocazia celebrării a 50 de colecţii haute couture, unde, după ce invitaţii s-au delectat cu un dineu, masa uriaşă a devenit catwalk, prezentându-se ultimele idei Van Noten.
Consider că, tocmai prin atenţia minuţioasă acordată ţesăturilor şi imprimeurilor în sine, designerul belgian a reuşit să creeze un costum modern, cu influenţe tradiţionale, minimalist, dar plin de esenţă plin simplitate şi formă.

Viktor&Rolf, AW 2010

"For us, fashion is an antidote to reality."
Viktor Horsting, Rolf Snoeren

Lanvin, AW 2010

♥

Dries Van Noten, AW 2010

"I can try the clothes on myself.…The feeling, the comfort and the pleasure of wearing some pieces, for the feeling that it gives to you, it’s very important. Even when something is too small for me, I put it on anyway just to touch the fabric."
Dries Van Noten

Coco avant Chanel

Recunosc, înainte de a vedea filmul, o consideram pe Coco Chanel ceva mai mult decât un exponent al designerilor parizieni, vedeam un simbol al primei manifestări de emancipare feminină, nu doar în modă, ci şi în mentalitate. Totuşi, după ce am văzut filmul lui Anne Fontaine „Coco avant Chanel”, am descoperit o latură mai umană a figurii modei pariziene, slăbiciunea unui suflet mai mult sau mai puţin chinuit, cu un trecut marcat de o copilărie tristă. Condiţia ei iniţială, destul de precară au împins-o pe tânăra Gabrielle să faca anumite compromisuri pentru simpla ei dorinţă de a munci. Astfel, de la crearea primelor pălări până la punerea bazelor unui imperiu în modă, tânăra parcurge un drum presărat cu greutăţi. Filmul, în esenţă, nu se bazează doar pe termenul de fashion, ci pune un mare accent pe factorul emoţional şi sensibil.

Leapşa

De la Vali şi Drew...

10 lucruri care mă fac fericită (în ordine aleatorie):
-Cami, Ionel, Iulia.
-deviantART. (http://aerinvena.deviantart.com/)
-Mirosul de acuarelă Gouache şi cărbunele imprimat pe mâini .
-G-ul.
-Queen♥.
-Prietenii mei.
-ELLE.
-eaudemoiselle.
-Albumul meu- "Artă, stil, costum" de Adina Nanu.
-Asfaltul ud. (El ştie de ce...)

Elsa Schiaparelli

Elsa Schiaparelli by ~aerinvena on deviantART

Or give me a new Muse with stockings and suspenders

And a smile like a cat

With false eyelashes and finger-nails of carmine

And dressed by Schiaparelli, with a pill-box hat

Louis MacNeice

Probabil nu aşa cunoscută ca şi rivala ei de-o viaţă: Coco Chanel, Elsa Schiaparelli (1890—1973) şi-a exercitat influenţa asupra creări costumului, dar şi asupra modului de prezentare al său într-un cadru artistic, fiind o pioneră a modei interbelice.

Schiaparelli a inovat lumea modei prin piese vestimentare rafinate, etalând lux şi estetic, având detalii îndrăzneţe şi captivante. Modul sculptural al creări costumului de către ea se poate explica prin colaborarea cu diferiţi artişti plastici, gen Salvador Dali sau Paul Poiret, lăsându-şi amprenta un curent artistic nou pe acea vreme – suprarealismul. Aşadar, dacă Chanel milita pentru creaţia simplă şi se înscria în ambianţa arhitecturii cubiste, definite de stilul modernist al anilor ’20, Schiaparelli crea, după ideile lui Dali, piese suprarealiste, cu detalii excentrice.

Schiaparelli a fost primul designer care a utilizat fermoare puternic colorate, pentru a fi în concordanţă cu costumul creat, dar şi prima ce a creat tricotajele imprimate. Aceste imprimeuri duceau mai mult spre zona neobişnuitului, aparţinând unor teme felurite şi ciudate de la părţi ale corpului omenesc până la produse alimentare. Ea a fost de asemenea prima ce a utilizat pentru creaţile ei nasturi atent construiţi, fiind asemănaţi cu broşe opulente, având forme de arahide, albine, chiar şi capete de berbec.

Pentru moda pariziană, Schiaparelli a introdus felurite manifestări ale costumului, fie ele simboluri ale unor ţinuturi exotice, fie creaţii proprii. Aşadar, unele dintre inovaţile aduse de ea au fost pantalonii arabi, cămăşile brodate, curele „barbare”, turbanul turcesc, pălăriile suprarealiste, conceptul de „mix-and-match”, utilizat până în ziua de azi.

Deşi invoaţiile ei în modă au fost numeroase, cea care şi-a lăsat amprenta asupra fashion-ului prezent a fost organizarea prezentărilor de modă, incluzând o pistă pentru defilarea modelelor, acompaniate de muzică, schiţând un cadru artistic demn pentru valoarea costumelor. De asemenea, Schiaparelli a fost prima ce a utilizat drept modele fete cu o siluetă longilină, puţin aparţinând androginului, concept păstrat până în prezent.

Cele mai cunoscute creaţii ale ei sunt jachetele cu broderii suprarealiste, create cu colaborarea artistului Jean Cocteau, seria de rochii construite cu ajutorul sau având imprimeurile lui Dali (Rochia Homar, Rochia Tears, Rochia Schelet), iar una dintre cele mai conceptuale creaţii şi, poate, cea mai bine cunoscută – Pălăria Pantof. Culoarea special obţinută de ea pentru ambalajul unuia dintre parfumurile sale „Schocking” a rămas până astăzi în tendinţe, sub numele de „hot pink” (roz aprins). După cum ea însăşi nota, „I-am dat unui roz, tăria unui roşu... Un roz neon”.

Deşi nu este atât de cunoscută drept o precursoare a modei, Elsa Schiaparelli îşi face simţită prezenţa în multe detalii moderniste ale fashion-ului actual, fiind cosiderată o figură, oarecum subapreciată, dar importantă a perioadei interbelice.

Cine sunt ELE?

Ceva zile în urmă, am rămas oarecum perplexă la modul de desfăşurare a aşa ziselor prezentări autohtone de modă : foarte underground, in cluburi de noapte, la ore total neadecvate unui asemenea eveniment fashion. Am observat că majoritatea make-up artiştilor sau designerilor (îmi pare rău ca îi denumesc aşa, însă ei se autoetichetează în acest mod) preferă aceste evenimente de modă, considerându-le poate astfel. Buuuuun. Faptul ce ma deranjează într-adevăr este alegerea modelelor. Le putem numi astlfel, oare?
Mulţi consideră că a fi model = a fi slab, înalt, osos. Total fals. Majoritatea designerilor folosesc fete slabe, dar zvelte, sănătoase, cu o figură longilină, antrenându-le într-un mers cât se poate de plastic, tocmai pentru a realiza o siluetă cinetică placută. Desigur, selecţia mai depinde şi de celelalte trăsături ale feţei, fiecare designer preferând diferite figuri pentru fiecare colecţie. Idea este că, modelul necesar pentru catwalk, trebuie să aibe o anume plasticitate, bineînţeles să fie cât mai plăcute la aspect. Ceea ce este important este ca modelul să nu eclipseze costumul sau invers, cele două componente trebuie să se completeze, să dea formă şi amploare siluetei, punând pe prim-plan vestimentaţia.
Totuşi, modelele de la noi (majoritatea, cele destul de mult mediatizate) se reliefează doar datorită vulgarităţii pe care mândre(!) o afişează. Nu e doar respingător, dar dă un aer total nedorit prezentării: până la urmă ai senzaţia că fetele se vând, nu vestimentaţia. Cât despre prezentările mai „conceptuale”, realizate de make-up artişti, efectul este acelaşi. Probabil, nu doar eu am părerea asta, şi majoritatea le asociează pe aceste modele cu unu termen urban şi mai popular: „piţipoancă”.
Este trist, totuşi, situaţia lamentabilă a fashion-ului românesc, cu precădere cea a modelelor, însă, cu singuranţă, va exista un moment de breakthru şi la noi.

The September Issue

„ September is the January in fashion”

„The September Issue” este probabil, din punctul meu de vedere, cel mai verosimil „documentar” despre viaţa trăită în Vogue. O echipă de profesionişti, condusă de editorul-şef Anna Wintour, încearcă să îşi doboare recordul precedent – acela de a realiza cea mai mare publicaţie lunară de modă, reuşind cu ediţia de septembrie a binecunoscutei reviste de fashion. Anna Wintour nu se dezminte, iar răceala şi calmul cu care abordează toate problemele din redacţie impresionează pe oricine. Totuşi, chiar aceasta răceala duce la numeroase conflicte cu Grace Coddington, directorul creativ şi vizionarul revistei, care se declara o romantică incurabilă, ce nu accepta gustul futurist de modă a lui Wintour. În ciuda oricărei dezaprobări mai acide, situaţia este menajată cu calm şi eleganţă specific sitlului Vogue.Pentru oricine interesat de fashion, filmul este un must-see.

Aerosmith

Cause today it just goes with the fashion!

Despre costum...

Trăind într-o civilizaţie aflată intr-o perpetuă evoluţie, omul este un „creator” al propriei sale imagini. Astfel, individul, indiferent de origini sau timp, a încercat dintotdeauna să îşi modeleze o înfăţişare cât mai aproape de idealul dorit, prin procese de amploare, ritm, culoare sau alte mijloace de expresie plastică. În mod involuntar, omul, încă din cele mai vechi timpuri, şi-a construit cu o precizie arhitecturală, un „costum” , ţinând cont de cele trei funcţii esenţiale ale sale: utilitară, de comunicare şi estetică. Astfel, în primul rând vestimentaţia răspunde nevoii de protecţie, chiar şi în condiţii de temperaturi ridicate, s-a invocat costumul din motive de pudoare. Mai mult, costumul comunică rolul şi ierarhia individului în societate şi, în cele din urmă, modifică silueta individului, o modelează, reinventează anumite figuri sau ascunde ori maschează imperfecţiuni.
Vestimentaţia reflectă cel mai bine condiţiile şi raporturile sociale.De-a lungul istoriei, omul de rând s-a deosebit de aristocraţie prin opulenţa vestimentară a celui din urmă, adusă până la prag de ridicol.Aşadar, costumul a reflectat şi încă reflectă poziţia oamenilor pe scara socială prin diverite artificii vestimnetare.
Cercetând mai de aproape fenomenul vestimentaţiei, urmărind scopul ei artistic profund, obervăm că la baza ei se află nu doar un moft trecător, ci o dorinţă spre transcedere, spre apropierea de un ideal. Cum însuşi Baudelaire în „Curiozităţi estetice”afirmă că „Omul sfârşeşte prin a fi ceea ce ar vrea să fie.”. Aşadar, mai mult sau mai puţin, individul reuşeşte să îşi schiţeze o siluetă apropiată idealului epocii în care trăieşte.Dacă în perioada romantică, silueta umană era diminuată, unduindu-se în curbe cinetice, în Renaştere oamenii activi, curajoşi se impuneau prin vestimentaţia colorată, azi ajungându-se la sfidarea oricărei reguli de modă, inventându-se chiar siluete androgine.
Costumul, în cazul în care este original şi realizează un ansamblu al înfăţişării individuale, reuşeşte să devină un exponent a vestimentaţiei banale, reuşind să creeze stilul. Un exemplu de revoluţie vestimentară, ce a început doar de la stilul unei singure femei este cel al lui „Coco” Chanel.
Aşadar, se poate afirma că forţa costumului este încă neexploatată la adevărata ei valoare, iar omul încă nu cunoaşte adevărata esenţă a lui, pentru simplul fapt că desconsideră funcţiile sale, ori nu este conştienţi de puterea sa plastică de exprimare infinită.

Buline

Polka Dot by *aerinvena on deviantART

From now on, I'll connect the dots my own way.
Bill Watterson

Ceva diferit

Cei ce considerau că meseria de fotomodel se reduce la dimensiunile 90-60-90, silueta anorexică şi figura androgină, puţin masculinizată, ar trebui să privească atent show-ul realizat de Immodesty Blaize pentru Ziad Fashion Show. Fiind dansatoare de cabaret, nu o putem numi pe Kelly Fletcher(pe numele ei real) un model de catwalk obişnuit, ci o femeie cât se poate de naturală, având o structură plină de forme şi senzualitate. Show-ul nu a fost unul foarte reuşit datorită rochiilor opulente suprapuse , dar şi datorită spectacolului în sine oferit de I.B. Fără să dea în vulgar, dar îndeajuns să creeze o atmosferă destul de erotică, show-ul în sine a captat atenţia prin naturaleţea modelelor, atitudinea lor exuberantă pe măsura vestimentaţiei.

Nervi de primăvară

Scent by *aerinvena on deviantART


Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.

O lungă primăvară de visuri si păreri ...

O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.

O nouă primăvară pe vechile dureri ...

Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! ...


George Bacovia, Nervi de primăvară

Ziad Ghanem LONDON FASHION WEEK 2010

Über punk!

Spring - Summer 2010

1. Proenza Schouler

Silueta schiţată de dou-ul dinamc (Lazaro Hernandez şi Jack McCollough) de la Proenza Schouler captează atenţia prin linia simplă, scoţând în evidenţă feminitatea formelor fără a apela la vulgaritate, dar obţinând în cele din urmă un efect provocator. Inspirându-se din pasiunea lor pentru surf si skate, cei doi designeri au reuşit să să creeze atmosfera proasătă şi tânără dorită. De altfel, femeia Proenza Schouler impresionează prin naturaleţe, iar hainele îi subliniază farmecul prin fluiditatea materialelor şi print-urile grafice complexe şi uimitoare. Consider că simplitatea croielii şi paleta destul de „zgârcită” de culori, ce au dat colecţiei o anume nobleţe, în ciuda faptului că unele piese erau destul de casual, au reuşit să creeze un impact vizual cât se poate de plăcut. Totuşi, poate din cauza acelei palete destul de restrâsă de culori poate da şi un efect mai sobru, chiar plictisitor.

2. Luella

Simplu, cinetic, feminin, dulce – Luella Spring Summer 2010 continuă cu tradiţia casei de modă engleze, aceea de a contura tânără Luella drept un personaj colorat, puţin infantil, cât se poate de simplu şi rafinat. Cred că pe departe Luella Bartley a captat atenţia prin silueta plastică creată, accentuată de machiajul extravagant. Colecţia poate însă să pară destul de infantilă datorită printurilor banale (buline, funde, cireşe chiar!) şi a croielii simple. Totuşi, forma rezultată este plină de substanţă, având un rafinament subtil.

3.Burberry

După părerea mea, una din cele mai „serioase” colecţii este pe departe cea de la Burberry Prorsum, care captează atenţia prin rafinament şi plasticitate. Fluiditatea materialelor creează un deosebit contrast de factură cu accesorile destul de dure, rezultând o siluetă zveltă, elegantă, cât se poate de cochetă şi alungită datorită efectelor optice obţinute prin draparea materialelor. Femeia Burberry excelează prin nobleţea culorilor alese – cât se poate de nude, ce dau un plus de naturaleţe şi distincţie. La prima impresie, vestimentaţia realizată de Cristopher Bailey crează senzaţia optică de simplitate (tocmai datorită paletei de culori cât se poate de naturală), care mai târziu pune în valoare accente deosebite, ce ascund o muncă minuţioasă. Tocmai prin lejeritatea şi fluiditatea hainelor, colecţia Burberry dă dovadă de rafinament estetic.

4. Dries Van Noten

Designerul belgian revine odată cu colecţia de primăvară - vară la motive cât se poate de fruste: după primul impact vizual, imaginaţia duce cu gândul la pieţele aglomerate din Asia estică sau China, de condimentele specifice acelor zone. Puţin necizelată si tipică lui Van Noten, colecţia impresionează prin puternica influenţă etno şi minuţioasele broderii sau imprimeuri. Petele de culoare agitate ale unor piese sunt potolite de „cuminţenia” altora, imprimeurile alternând cu culori cât se poate de neutre. Consider că, în ansamblu, colecţia reuşeşte să creeze o siluetă cât se poate de feminină şi complexă datorita rafinamentului printurilor grafice.

5. Rodarte

Fără îndoială, Kate şi Laura Mulleavy au reuşit să obţină un efect estetic şocant. Dacă grotescul dezgustă prin primitivitatea formelor şi lipsa substanţei, colecţia Rodarte reuşeşte să plaseze acest gen estetic în zona frumosului. Deloc boemă sau dulce, femeia creată de Rodarte este feroce, surorile Mulleavy reuşind să creeze o silueta estetică, jonglând cu elemente situate la poli opuşi. Mai mult, materialele folosite au fost intens prelucrate, „îmbătrânite”, franjurate, vopsite manual – practic distruse pentru a maximiza efectul de grotesc.

Alergie la ... Kitsch

KITSCH, kitschuri, s.n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ♢ Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.

Cu cea mai sinceră tristeţe, privesc la trecătorii nepăsători . Ceea ce observ din prima nu este nicidecum expresia facială sau vreo discuţie interesantă, ci privirea imi cade pe vestimentaţia frustă a lor. „Trist”, gândesc. Kitsch-ul a pătruns în vieţile tuturor, mai mult sau mai puţin sub aceaşi formă, cea mai des întâlnită fiind cea vestimentară, ce captează atenţia nu doar unui ochi antrenat plastic, ci oricui prin vulgaritatea formelor, lispa de substanţă şi conţinut estetic. Bineînţeles, poate părea destul de superficial, însă consider ca nu trebuie neglijat aspectul estetic al individului, care construieşte practic „prima impresie” vizuală şi care nu este doar un mesaj estetic, ci şi unul social, o oglindire a mentalităţii, a sufletului. Practic, rolul costumului a fost dintotdeauna unul funcţional, fiind şi unul dintre cele mai complexe moduri de manifestare a gustului plastic.

Revenind la kitsch şi la fenomenul ce se pare ca a acaparat ţara noastră, se poate spune că România nu se află doar într-o perioada de tranziţie economică şi politică, dar şi una culturală. Kitsch-ul (privesc cu oroare cuvântul ăsta) se manifestă drept o expresie vulgară, rapidă, ieftină, ce sincer MIE îmi dezgustă sufletul. Nu ştiu dacă poate ceilalţi observă sau se pierd în detalii ca şi mine, însă un lucru este clar: kitschul nu trece neobservat, oriunde ar fi. Geanta mare de o imitaţie de piele lucioasă prost prelucrată cu o inscripţie mare LV/GUCCI /PRADA, tricoul sport de material ARMANI, LACOSTE(mă amuz în special de imitaţiile cu logo-ul invers), pantofii sport ADIDAS cu sigla stilizată şi prelucrată cu influenţe vegetale ce te duc cu gândul la marijuana sunt doar câteva exemple ale celor mai des forme de kitsch manifestate în vestimentaţie.

Privesc cu oroare aceste piese vestimentare sau accesori, însă când le văd purtate (şi încă cu mare mândrie), pot spune că atunci are loc un aşa mic fenomen numit – alergie la ... kitsch (bleah!). Kitsch-ul nu e doar o copie ieftină (cum majoritatea o definesc), din punctul meu de vedere, kitsch-ul este o involuţie: de la cinetic la static, de la estetic la grotesc, urât, de la original la banal, de la substanţă la formă.

Românii nu au conştientizat încă puternicul impact pe care vestimentaţia îl poate avea asupra celorlalţi indivizi, chiar la nivelul subconştientului şi încă nu pot jongla cu elemente, nu pot delimita precis imitaţia de original. Cum afirma Max Dessoir „Gustul pentru imitaţiile ieftine provoacă nu numai sălbaticie estetică, dar şi etică întrucât corupe orice sentiment de autenticitate.”. Aşadar, indivizii ar trebui educaţi spre un simţ plastic mai dezvoltat, tranşând autenticul de fals.

Totuşi, kitsch-ul poate fi un rău necesar, o pată greşită sau o linie cu mai puţină acurateţe desenată de un artist, care însă ofera un efect estetic nebănuit tocmai prin... inesteticul produs! Nu, nu, nu! Nu vreau sa fiu înţeleasă greşit: nu militez pro kitsch, nu sunt nici confuză, consider că o doză cât se poate de normală de imitaţii alimentează nevoia de estetic şi impulsionează individul spre un nivel superior al autenticului.

Până să primim aceasta „doză normală” se pare că va trebui să supravieţuim cu invazia de kitsch şi eu cu propria-mi alergie... O insulă de autentic într-un ocean de imitaţii...