Despre costum...

Trăind într-o civilizaţie aflată intr-o perpetuă evoluţie, omul este un „creator” al propriei sale imagini. Astfel, individul, indiferent de origini sau timp, a încercat dintotdeauna să îşi modeleze o înfăţişare cât mai aproape de idealul dorit, prin procese de amploare, ritm, culoare sau alte mijloace de expresie plastică. În mod involuntar, omul, încă din cele mai vechi timpuri, şi-a construit cu o precizie arhitecturală, un „costum” , ţinând cont de cele trei funcţii esenţiale ale sale: utilitară, de comunicare şi estetică. Astfel, în primul rând vestimentaţia răspunde nevoii de protecţie, chiar şi în condiţii de temperaturi ridicate, s-a invocat costumul din motive de pudoare. Mai mult, costumul comunică rolul şi ierarhia individului în societate şi, în cele din urmă, modifică silueta individului, o modelează, reinventează anumite figuri sau ascunde ori maschează imperfecţiuni.
Vestimentaţia reflectă cel mai bine condiţiile şi raporturile sociale.De-a lungul istoriei, omul de rând s-a deosebit de aristocraţie prin opulenţa vestimentară a celui din urmă, adusă până la prag de ridicol.Aşadar, costumul a reflectat şi încă reflectă poziţia oamenilor pe scara socială prin diverite artificii vestimnetare.
Cercetând mai de aproape fenomenul vestimentaţiei, urmărind scopul ei artistic profund, obervăm că la baza ei se află nu doar un moft trecător, ci o dorinţă spre transcedere, spre apropierea de un ideal. Cum însuşi Baudelaire în „Curiozităţi estetice”afirmă că „Omul sfârşeşte prin a fi ceea ce ar vrea să fie.”. Aşadar, mai mult sau mai puţin, individul reuşeşte să îşi schiţeze o siluetă apropiată idealului epocii în care trăieşte.Dacă în perioada romantică, silueta umană era diminuată, unduindu-se în curbe cinetice, în Renaştere oamenii activi, curajoşi se impuneau prin vestimentaţia colorată, azi ajungându-se la sfidarea oricărei reguli de modă, inventându-se chiar siluete androgine.
Costumul, în cazul în care este original şi realizează un ansamblu al înfăţişării individuale, reuşeşte să devină un exponent a vestimentaţiei banale, reuşind să creeze stilul. Un exemplu de revoluţie vestimentară, ce a început doar de la stilul unei singure femei este cel al lui „Coco” Chanel.
Aşadar, se poate afirma că forţa costumului este încă neexploatată la adevărata ei valoare, iar omul încă nu cunoaşte adevărata esenţă a lui, pentru simplul fapt că desconsideră funcţiile sale, ori nu este conştienţi de puterea sa plastică de exprimare infinită.