Trăind într-o civilizaţie aflată intr-o perpetuă evoluţie, omul este un „creator” al propriei sale imagini. Astfel, individul, indiferent de origini sau timp, a încercat dintotdeauna să îşi modeleze o înfăţişare cât mai aproape de idealul dorit, prin procese de amploare, ritm, culoare sau alte mijloace de expresie plastică. În mod involuntar, omul, încă din cele mai vechi timpuri, şi-a construit cu o precizie arhitecturală, un „costum” , ţinând cont de cele trei funcţii esenţiale ale sale: utilitară, de comunicare şi estetică. Astfel, în primul rând vestimentaţia răspunde nevoii de protecţie, chiar şi în condiţii de temperaturi ridicate, s-a invocat costumul din motive de pudoare. Mai mult, costumul comunică rolul şi ierarhia individului în societate şi, în cele din urmă, modifică silueta individului, o modelează, reinventează anumite figuri sau ascunde ori maschează imperfecţiuni.
Vestimentaţia reflectă cel mai bine condiţiile şi raporturile sociale.De-a lungul istoriei, omul de rând s-a deosebit de aristocraţie prin opulenţa vestimentară a celui din urmă, adusă până la prag de ridicol.Aşadar, costumul a reflectat şi încă reflectă poziţia oamenilor pe scara socială prin diverite artificii vestimnetare.
Cercetând mai de aproape fenomenul vestimentaţiei, urmărind scopul ei artistic profund, obervăm că la baza ei se află nu doar un moft trecător, ci o dorinţă spre transcedere, spre apropierea de un ideal. Cum însuşi Baudelaire în „Curiozităţi estetice”afirmă că „Omul sfârşeşte prin a fi ceea ce ar vrea să fie.”. Aşadar, mai mult sau mai puţin, individul reuşeşte să îşi schiţeze o siluetă apropiată idealului epocii în care trăieşte.Dacă în perioada romantică, silueta umană era diminuată, unduindu-se în curbe cinetice, în Renaştere oamenii activi, curajoşi se impuneau prin vestimentaţia colorată, azi ajungându-se la sfidarea oricărei reguli de modă, inventându-se chiar siluete androgine.
Costumul, în cazul în care este original şi realizează un ansamblu al înfăţişării individuale, reuşeşte să devină un exponent a vestimentaţiei banale, reuşind să creeze stilul. Un exemplu de revoluţie vestimentară, ce a început doar de la stilul unei singure femei este cel al lui „Coco” Chanel.
Aşadar, se poate afirma că forţa costumului este încă neexploatată la adevărata ei valoare, iar omul încă nu cunoaşte adevărata esenţă a lui, pentru simplul fapt că desconsideră funcţiile sale, ori nu este conştienţi de puterea sa plastică de exprimare infinită.
vineri, 30 aprilie 2010
Despre costum...
joi, 22 aprilie 2010
Ceva diferit
Cei ce considerau că meseria de fotomodel se reduce la dimensiunile 90-60-90, silueta anorexică şi figura androgină, puţin masculinizată, ar trebui să privească atent show-ul realizat de Immodesty Blaize pentru Ziad Fashion Show. Fiind dansatoare de cabaret, nu o putem numi pe Kelly Fletcher(pe numele ei real) un model de catwalk obişnuit, ci o femeie cât se poate de naturală, având o structură plină de forme şi senzualitate. Show-ul nu a fost unul foarte reuşit datorită rochiilor opulente suprapuse , dar şi datorită spectacolului în sine oferit de I.B. Fără să dea în vulgar, dar îndeajuns să creeze o atmosferă destul de erotică, show-ul în sine a captat atenţia prin naturaleţea modelelor, atitudinea lor exuberantă pe măsura vestimentaţiei.
miercuri, 21 aprilie 2010
Nervi de primăvară
Scent by *aerinvena on deviantART
Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de visuri si păreri ...
O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri ...
Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! ...
George Bacovia, Nervi de primăvară
marți, 20 aprilie 2010
vineri, 16 aprilie 2010
Spring - Summer 2010
1. Proenza Schouler
Silueta schiţată de dou-ul dinamc (Lazaro Hernandez şi Jack McCollough) de la Proenza Schouler captează atenţia prin linia simplă, scoţând în evidenţă feminitatea formelor fără a apela la vulgaritate, dar obţinând în cele din urmă un efect provocator. Inspirându-se din pasiunea lor pentru surf si skate, cei doi designeri au reuşit să să creeze atmosfera proasătă şi tânără dorită. De altfel, femeia Proenza Schouler impresionează prin naturaleţe, iar hainele îi subliniază farmecul prin fluiditatea materialelor şi print-urile grafice complexe şi uimitoare. Consider că simplitatea croielii şi paleta destul de „zgârcită” de culori, ce au dat colecţiei o anume nobleţe, în ciuda faptului că unele piese erau destul de casual, au reuşit să creeze un impact vizual cât se poate de plăcut. Totuşi, poate din cauza acelei palete destul de restrâsă de culori poate da şi un efect mai sobru, chiar plictisitor.
2. Luella
Simplu, cinetic, feminin, dulce – Luella Spring Summer 2010 continuă cu tradiţia casei de modă engleze, aceea de a contura tânără Luella drept un personaj colorat, puţin infantil, cât se poate de simplu şi rafinat. Cred că pe departe Luella Bartley a captat atenţia prin silueta plastică creată, accentuată de machiajul extravagant. Colecţia poate însă să pară destul de infantilă datorită printurilor banale (buline, funde, cireşe chiar!) şi a croielii simple. Totuşi, forma rezultată este plină de substanţă, având un rafinament subtil.
3.Burberry
După părerea mea, una din cele mai „serioase” colecţii este pe departe cea de la Burberry Prorsum, care captează atenţia prin rafinament şi plasticitate. Fluiditatea materialelor creează un deosebit contrast de factură cu accesorile destul de dure, rezultând o siluetă zveltă, elegantă, cât se poate de cochetă şi alungită datorită efectelor optice obţinute prin draparea materialelor. Femeia Burberry excelează prin nobleţea culorilor alese – cât se poate de nude, ce dau un plus de naturaleţe şi distincţie. La prima impresie, vestimentaţia realizată de Cristopher Bailey crează senzaţia optică de simplitate (tocmai datorită paletei de culori cât se poate de naturală), care mai târziu pune în valoare accente deosebite, ce ascund o muncă minuţioasă. Tocmai prin lejeritatea şi fluiditatea hainelor, colecţia Burberry dă dovadă de rafinament estetic.
4. Dries Van Noten
Designerul belgian revine odată cu colecţia de primăvară - vară la motive cât se poate de fruste: după primul impact vizual, imaginaţia duce cu gândul la pieţele aglomerate din Asia estică sau China, de condimentele specifice acelor zone. Puţin necizelată si tipică lui Van Noten, colecţia impresionează prin puternica influenţă etno şi minuţioasele broderii sau imprimeuri. Petele de culoare agitate ale unor piese sunt potolite de „cuminţenia” altora, imprimeurile alternând cu culori cât se poate de neutre. Consider că, în ansamblu, colecţia reuşeşte să creeze o siluetă cât se poate de feminină şi complexă datorita rafinamentului printurilor grafice.
5. Rodarte
Fără îndoială, Kate şi Laura Mulleavy au reuşit să obţină un efect estetic şocant. Dacă grotescul dezgustă prin primitivitatea formelor şi lipsa substanţei, colecţia Rodarte reuşeşte să plaseze acest gen estetic în zona frumosului. Deloc boemă sau dulce, femeia creată de Rodarte este feroce, surorile Mulleavy reuşind să creeze o silueta estetică, jonglând cu elemente situate la poli opuşi. Mai mult, materialele folosite au fost intens prelucrate, „îmbătrânite”, franjurate, vopsite manual – practic distruse pentru a maximiza efectul de grotesc.
miercuri, 14 aprilie 2010
Alergie la ... Kitsch
KITSCH, kitschuri, s.n. Termen folosit pentru a determina un obiect decorativ de prost gust. ♢ Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial. [Pr.: chici] – Din germ. Kitsch.
Cu cea mai sinceră tristeţe, privesc la trecătorii nepăsători . Ceea ce observ din prima nu este nicidecum expresia facială sau vreo discuţie interesantă, ci privirea imi cade pe vestimentaţia frustă a lor. „Trist”, gândesc. Kitsch-ul a pătruns în vieţile tuturor, mai mult sau mai puţin sub aceaşi formă, cea mai des întâlnită fiind cea vestimentară, ce captează atenţia nu doar unui ochi antrenat plastic, ci oricui prin vulgaritatea formelor, lispa de substanţă şi conţinut estetic. Bineînţeles, poate părea destul de superficial, însă consider ca nu trebuie neglijat aspectul estetic al individului, care construieşte practic „prima impresie” vizuală şi care nu este doar un mesaj estetic, ci şi unul social, o oglindire a mentalităţii, a sufletului. Practic, rolul costumului a fost dintotdeauna unul funcţional, fiind şi unul dintre cele mai complexe moduri de manifestare a gustului plastic.
Revenind la kitsch şi la fenomenul ce se pare ca a acaparat ţara noastră, se poate spune că România nu se află doar într-o perioada de tranziţie economică şi politică, dar şi una culturală. Kitsch-ul (privesc cu oroare cuvântul ăsta) se manifestă drept o expresie vulgară, rapidă, ieftină, ce sincer MIE îmi dezgustă sufletul. Nu ştiu dacă poate ceilalţi observă sau se pierd în detalii ca şi mine, însă un lucru este clar: kitschul nu trece neobservat, oriunde ar fi. Geanta mare de o imitaţie de piele lucioasă prost prelucrată cu o inscripţie mare LV/GUCCI /PRADA, tricoul sport de material ARMANI, LACOSTE(mă amuz în special de imitaţiile cu logo-ul invers), pantofii sport ADIDAS cu sigla stilizată şi prelucrată cu influenţe vegetale ce te duc cu gândul la marijuana sunt doar câteva exemple ale celor mai des forme de kitsch manifestate în vestimentaţie.
Privesc cu oroare aceste piese vestimentare sau accesori, însă când le văd purtate (şi încă cu mare mândrie), pot spune că atunci are loc un aşa mic fenomen numit – alergie la ... kitsch (bleah!). Kitsch-ul nu e doar o copie ieftină (cum majoritatea o definesc), din punctul meu de vedere, kitsch-ul este o involuţie: de la cinetic la static, de la estetic la grotesc, urât, de la original la banal, de la substanţă la formă.
Românii nu au conştientizat încă puternicul impact pe care vestimentaţia îl poate avea asupra celorlalţi indivizi, chiar la nivelul subconştientului şi încă nu pot jongla cu elemente, nu pot delimita precis imitaţia de original. Cum afirma Max Dessoir „Gustul pentru imitaţiile ieftine provoacă nu numai sălbaticie estetică, dar şi etică întrucât corupe orice sentiment de autenticitate.”. Aşadar, indivizii ar trebui educaţi spre un simţ plastic mai dezvoltat, tranşând autenticul de fals.
Totuşi, kitsch-ul poate fi un rău necesar, o pată greşită sau o linie cu mai puţină acurateţe desenată de un artist, care însă ofera un efect estetic nebănuit tocmai prin... inesteticul produs! Nu, nu, nu! Nu vreau sa fiu înţeleasă greşit: nu militez pro kitsch, nu sunt nici confuză, consider că o doză cât se poate de normală de imitaţii alimentează nevoia de estetic şi impulsionează individul spre un nivel superior al autenticului.
Până să primim aceasta „doză normală” se pare că va trebui să supravieţuim cu invazia de kitsch şi eu cu propria-mi alergie... O insulă de autentic într-un ocean de imitaţii...
