Cine sunt ELE?

Ceva zile în urmă, am rămas oarecum perplexă la modul de desfăşurare a aşa ziselor prezentări autohtone de modă : foarte underground, in cluburi de noapte, la ore total neadecvate unui asemenea eveniment fashion. Am observat că majoritatea make-up artiştilor sau designerilor (îmi pare rău ca îi denumesc aşa, însă ei se autoetichetează în acest mod) preferă aceste evenimente de modă, considerându-le poate astfel. Buuuuun. Faptul ce ma deranjează într-adevăr este alegerea modelelor. Le putem numi astlfel, oare?
Mulţi consideră că a fi model = a fi slab, înalt, osos. Total fals. Majoritatea designerilor folosesc fete slabe, dar zvelte, sănătoase, cu o figură longilină, antrenându-le într-un mers cât se poate de plastic, tocmai pentru a realiza o siluetă cinetică placută. Desigur, selecţia mai depinde şi de celelalte trăsături ale feţei, fiecare designer preferând diferite figuri pentru fiecare colecţie. Idea este că, modelul necesar pentru catwalk, trebuie să aibe o anume plasticitate, bineînţeles să fie cât mai plăcute la aspect. Ceea ce este important este ca modelul să nu eclipseze costumul sau invers, cele două componente trebuie să se completeze, să dea formă şi amploare siluetei, punând pe prim-plan vestimentaţia.
Totuşi, modelele de la noi (majoritatea, cele destul de mult mediatizate) se reliefează doar datorită vulgarităţii pe care mândre(!) o afişează. Nu e doar respingător, dar dă un aer total nedorit prezentării: până la urmă ai senzaţia că fetele se vând, nu vestimentaţia. Cât despre prezentările mai „conceptuale”, realizate de make-up artişti, efectul este acelaşi. Probabil, nu doar eu am părerea asta, şi majoritatea le asociează pe aceste modele cu unu termen urban şi mai popular: „piţipoancă”.
Este trist, totuşi, situaţia lamentabilă a fashion-ului românesc, cu precădere cea a modelelor, însă, cu singuranţă, va exista un moment de breakthru şi la noi.